„Cetatea de piatră – Cetatea Chioarului”
În cadrul colecțiilor deținute de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș se află și descoperiri de la Cetatea Chioarului, piese care reprezintă istoria medievală a zonei și a cetății. Monede, vase, lulele, piese de armament, accesorii de vestimentație, unelte, toate acestea vor fi expuse publicului larg pentru a readuce în atenția noastră un fragment din istoria medievală a zonei Chioarului.
Cercetările arheologice de la cetate au început în anii 1968-1969 sub conducerea reputatului medievist, profesor dr. Radu Popa. Lucrările au fost reluate în anul 1976, desfășurându-se trei campanii succesive (1976, 1977 și 1978). Soții Viorica și Traian Ursu, reprezentând Muzeul Județean Maramureș și dr. Sergiu Iosipescu de la Centrul de studii și cercetări de istorie și teorie militară din București au cercetat Cetatea Chioarului, interesați fiind și de reconstituirea unora dintre din zidurile acesteia. Cercetarea a continuat în anii 1979-1980, când au fost efectuate și anumite restaurări. Atunci a fost reconstruit unul din turnurile de poartă ale cetății, turn care azi este una dintre imaginile reprezentative ale cetății.
Cetatea Chioarului constituie unul dintre reperele istoriei noastre medievale, care a avut o deosebită importanță militară și economică de la 1246 (când este atestată) și până la 1711, când după ultima răscoală antihabsburgică a fost dezafectată. Chiar și după distrugere a avut un rol în furnizarea materialului de construcție pentru anumite imobile, precum conacul familiei Teleki de la Coltău sau clădirea din Șomcuta Mare cunoscută și sub numele de „Cazarmă”, care de la 1861 a fost sediul Districtului Chioar.
Expoziția prezintă informații cu privire la istoricul cetății, la cercetările efectuate în anii 1968-1980, date despre vestimentația epocii respective, exponatele deținute în patrimoniul muzeal întregind cadrul prezentării.