La Baia Mare a fost creată, în perioada 1923-1925, prima Staţie de afinare a aurului şi argintului din România, producţia începând în anul 1926. Instalaţiile şi utilajele au fost furnizate de firma Siemens & Halske din Berlin (Germania).
Staţia deservea minele statului şi producătorii particulari din România, cu excepţia Societăţii „Mica” şi cuprindea, conform documentelor de arhivă, toate elementele tehnice specifice ultimei etape a procesului de preparare în vederea obţinerii, în formă pură, a metalelor preţioase, aur şi argint. Capacitatea de prelucrare a primei instalaţii de afinare din România era de 1000 kg aur fin şi 4000 kg argint fin pe an.
Ca urmare a creşterii producţiei de aur brut, foarte curând, capacitatea instalaţiilor de afinare de la Baia Mare, care rămâneau în continuare unice în România, a fost depăşită, astfel încât s-a pus problema retehnologizării. Lucrările au fost finalizate în anul 1933, afinăria băimăreană fiind la acea dată una dintre cele mai moderne din Europa.
O a doua instalaţie de afinare, construită după modelul celei din Baia Mare, a fost deschisă la Gurabarza (Brad) în anul 1937 şi a funcţionat până în anul 1946, întro primă etapă.
După această dată, Baia Mare a redevenit, pentru o perioadă, singurul centru de afinare din ţară, preluând toată producţia de aur brut din România.
Staţia de Afinare a funcţionat în locaţia iniţială (astăzi, sediul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie) până în anul 1967, când au fost puse în funcţiune noile instalaţii din incinta Combinatului Chimico-Metalurgic Baia Mare.
Unele componente ale vechilor instalaţii şi utilaje din cadrul primei Staţii de Afinare de la Baia Mare sunt păstrate in situ, în locaţia iniţială de funcţionare, fiind încorporate în patrimoniul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş.
Acestea pot fi văzute de public în cadrul expoziţiei permanente Minerit şi civilizaţie în Maramureş, de marţi până duminică, între orele 10-16.30.
