Istoria pandemiilor și rolul pandemiilor în istoria omenirii (15)
Comparată cu un pârjol necruţător, ciuma a rămas în mentalul colectiv la fel de enigmatică şi de supranaturală, astfel încât, în secolul al XVIII-lea, în Provenţa şi în Austria, oamenii pretindeau că au văzut „scânteia ciumei” cum ieşea din cadavre şi ataca oamenii sănătoşi. Pentru că nici generația lui Goethe nu putea fi sigură că ciuma nu mai reprezenta un pericol pentru Europa Centrală, în fiecare gospodărie existau instrucțiuni tipărite cu privire la felul în care oamenii trebuiau să se comporte în caz de izbucnire a molimei.
Cauzele ciumei au fost necunoscute până la sfârşitul secolului al XIX-lea. Ca în evul mediu, se găseau explicaţii în emanaţiile putride ale solului sau subsolului, în poluarea aerului sau în ciudate conjuncţiuni astrale, de unde şi precauţiuni la fel de stupide pentru omul contemporan: stropirea cu oţet a scrisorilor şi a monedelor, aprinderea de focuri purificatoare la răspântiile unui oraş contaminat, dezinfectarea indivizilor, a catrafuselor şi a caselor cu parfumuri violente şi pucioasă, circulaţia pe stradă în timp de molimă cu o mască în formă de cap de pasăre cu ciocul umplut cu substanţe frumos mirositoare. Ineficacitatea acestor măsuri a fost sporită în unele zone ale Europei de credinţa că anumite boli erau de origine divină, erau suferinţe trimise de Dumnezeu şi, ca urmare, încercarea de a la vindeca constituia un sacrilegiu.
Încercările de a găsi o explicaţie pentru răspândirea molimei a găsit răspunsuri dintre cele mai fanteziste. Poetul protestant Agripa d’Aubigné i-a făcut în piesa Tragicele, scrisă în anul 1616, un portret negativ reginei catolice Caterina de Medici. Aceasta era acuzată, printre altele, că ar fi adus ciuma în Franţa prin săvârşirea unui sabat înfricoşător.
În Londra bântuită de ciumă au fost ucişi toţi câinii şi toate pisicile. Urmarea a fost aceea că şobolanii s-au înmulţit şi mai mult, fapt ce a dus la intensificarea molimei. În jur de 200.000 de oameni au părăsit oraşul pentru a rătăci prin pădurile din jur, fără adăpost, hrană şi apă. Cei rămaşi s-au baricadat în case, şi-au bătut uşile şi ferestrele în cuie, în încercarea disperată de a rezista până la sfârşitul epidemiei. Cei infestaţi erau rapid izolaţi, cei morţi erau traşi cu cârlige, aruncaţi peste alte cadavre în căruţe şi aruncaţi în gropi comune.
Epidemiei de ciumă i se datorează un singur lucru bun. În anul 1666, din cauza ciumei, Universitatea Cambridge a fost obligată să-și închidă porțile, motiv pentru care Isaac Newton s-a dus la mama lui, în Lincolnshire. În perioada respectivă, Newton a realizat analize matematice, a elaborat o teorie despre culori și a descoperit legile gravitației, devenind cel mai mare geniu științific din Marea Britanie.
În faţa imposibilităţii de a vindeca boala, medicii au ajuns să prescrie remedii aberante. Cei infestaţi au ajuns să fie chinuiţi inutil atunci când medicii au început să cauterizeze umflăturile purulente, mulţi bolnavi murind nebuni de durere.
La începutul secolului al XVIII-lea, Andreea Albrecht, un medic transilvănean a identificat Imperiul otoman ca sursă de răspândire a molimei, amintind și factorii care favorizau răspândirea ciumei: vaporii care ies din cadavre, precum și aerul cald și umed. Astfel se explica mortalitatea excesivă din regiunile care întruneau condițiile amintite, respectiv Alexandria, Malta și Numidia, unde se înregistraseră 80.000 de victime, Cartagina, cu 20.000 de victime și Cairo, cu peste 30.000 de victime. De asemenea, în opinia lui Andreea Albrecht, stările de melancolie și de tristețe favorizau infectarea cu ciumă, foarte dispuși la contagierea cu ciumă fiind și persoanele care aveau un comportament coleric.
Albrecht considera că cele mai eficiente mijloace de dezinsecție erau fumul de tutun, sărurile volatile, sulful și sărurile Hofmann. Pe lângă metodele de tratament folosite până atunci de către medici, precum lăsarea de sânge, administrarea de purgative și de vomitive, descrise pe larg în manuscrisul său, Albrecht propune administrarea unor elixire și uleiuri antipestilențiale de mare efect, preparate printre altele din teriacă, angelică, zedovic, benzonat, sulf și apă minerală.
✒️ Dr. Ioan Botiș – muzeograf
