Istoria pandemiilor și rolul pandemiilor în istoria omenirii (21)
Transilvania a fost lovită din nou de ciumă între anii 1718-1719 şi 1741-1743. Austriecii au organizat un cordon sanitar pe linia Carpaţilor şi mai multe zone de carantină, izolând casele infectate, interzicând circulaţia în afara satelor, suspendând târgurile, înmormântările şi orice fel de întruniri, controlând strict mărfurile şi persoanele aflate în tranzit. Pentru a evita izbucnirea foametei în aceste comunităţi izolate, autorităţile austriece au fost nevoite să furnizeze celor izolaţi grâne şi să instaleze râşniţe în apropierea satelor care nu aveau mori. Aceste măsuri reprezintă însă doar intervenţii punctuale şi conjuncturale, neexistând o preocupare constantă de combatere a molimelor.
Abia în timpul domniei Mariei Tereza, lupta împotriva ciumei a devenit politică de stat; carantina a devenit mai severă, a fost publicată (şi în limba română) ordonanţa Instrucţiuni pentru lazareturi, măsurile luate la cel mai mic semn de izbucnire a unei epidemii s-au înăsprit şi au fost instituite pedepse grele, inclusiv pedeapsa cu moartea, pentru cei care nesocoteau ordinele guvernanţilor. Introducerea reformei sanitare a avut efect, cordoanele sanitare înfiinţate în punctele de trecere ale Carpaţilor contribuind şi ele la scăderea impactului epidemiilor. În anul 1740, au fost înfiinţate punctele carantinale permanente înspre Moldova (Oituz, Ghimaş şi Sânnicolau), Ţara Românească (Turnu Roşu, Timiş, Bran, Buzău şi Vulcan) şi Banat, cu scopul de a opri maladia despre care se credea că vine de la turci.
Trecerea clandestină a munţilor nu a putut fi însă oprită din cauza numeroaselor poteci de munte folosite de localnici, astfel că molima şi-a făcut din nou simţită prezenţa în Transilvania. Ca urmare, autorităţile austriece au înfiinţat alte locuri de carantină şi lazarete la Rodna, Bârgău şi Telciu, unde călătorii erau chestionaţi în legătură cu starea lor de sănătate, locurile de unde veneau şi despre ce ştiau despre vreo epidemie, după care li se făcea dezinsecţia. Mărfurile erau dezinfectate, iar animalele erau spălate şi afumate.
În anul 1786, Janne Lebprecht, fiul unui negustor din Frankfurt, scria în unul dintre jurnalele sale de călătorie că a fost nevoit să stea zece zile în localul de carantină sau casa de dezinfectare la Turnu Roșu, pentru că, în Transilvania, în satul Râșnov, muriseră de ciumă 57 de oameni în doar câteva zile. Această măsură de protecție a fost luată cu toate că în Moldova și Țara Românească nici nu se auzise de ciumă sau de vreo altă boală năprasnică la vremea respectivă.
Cu timpul, creşterea eficienţei cordoanelor sanitare militarizate, îngroparea cât mai rapidă a morţilor în afara localităţilor, verificarea şi dezinfectarea mărfurilor importate şi perfecţionarea tehnicilor de carantină au făcut ca epidemiile de ciumă să dispară din Transilvania şi să nu mai fie semnalate decât cazuri izolate de infectare.
✍️ Dr.Ioan Botiș – muzeograf
