Săptămâna aceasta, joi, 18 august 2022 va fi vernisată la ora 12.00 o nouă expoziție temporară dedicată calului și călărețului din epoca medievală. Vor fi expuse piese de harnașament datate în secolele XVII-XVIII, ce aparțin Colecției vechi a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie, Maramureș. Expoziția se va putea vizita până la data de 11 septembrie 2022. Acest eveniment este realizat de muzeograf dr. Sorana Mișca.
Vă așteptăm cu drag la sediul Muzeului pe strada Monetăriei, nr. 1-3, Baia Mare. Programul de vizitare de marți până duminică de la ora 10 la 16.30.