Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş a organizat în data de 26 octombrie 2018 la Şcoala Gimnazială din Oarţa de Sus, în cadrul proiectului cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi intitulat Comori din Ţara Codrului, evenimentul „Şezătoare” – amintiri despre descoperirea tezaurului de denari romani de pe Ograde.
La eveniment au participat copii şi cadre didactice de la şcoala din localitate, reprezentanţi ai autorităţilor locale, foste cadre didactice ale şcolii şi foşti membrii ai autorităţilor locale, o parte dintre participanţii la săpăturile arheologice de acum mai bine de 30 de ani ce au dus la descoperirea tezaurului monetar de pe Ograde şi oameni din sat. O prezenţă deosebită în cadrul evenimentului a fost corul bisericii din Oarţa de Sus format din femei care au fost îmbrăcate în straie populare şi i-au încântat pe cei prezenţi cu câteva pricesne. De asemenea, copiii din clasele de gimnaziu ai şcolii au interpretat o scenetă în care au reînviat atmosfera unei şezători de odinioară.
În cadrul evenimentului au fost organizate şi expoziţiile temporare „Tezaurul de denari romani de la Oarţa de Sus” şi „Creaţii realizate în cadrul celor 4 ateliere de lucru”. Prima expoziţie a cuprins informaţii despre istoricul descoperirii şi cercetării tezaurului, fotografii din timpul săpăturilor, dar şi imaginile mărite ale monedelor reprezentative pentru tezaur precum şi legenda acestora, iar cea de-a doua expoziţie a cuprins rezultatele muncii depuse de copiii de la şcoala din sat în cadrul atelierelor de lucru şi creaţie la care au participat în cadrul proiectului cultural Comori din Ţara Codrului.
Participanţii la săpăturile arheologice desfăşurate în urmă cu 30 de ani ce au fost prezenţi la acest eveniment, au fost invitaţi să îşi depene aminitirile, astfel încât acest moment al „şezătorii” s-a constituit şi într-un veritabil document de istorie orală, conţinând mărturiile, viziunea proprie a participanţilor asupra cercetărilor de pe Ograde, dar şi asupra celorlalte cercetări arheologice desfăşurate în sat de-a lungul anilor.
La final, tuturor participanţilor la activităţile şi evenimentele proiectului, precum şi participanţilor la săpăturile arheologice ce au dus la descoperirea tezaurului monetar de pe Ograde, li s-au înmânat diplome şi replici după o monedă din tezaurul mai sus amintit care îl are reprezentat pe avers pe împăratul Traian. De asemenea, cei prezenţi au putut degusta bucate tradiţionale specifice zonei care erau servite în cadrul şezătorilor, bucate care au fost pregătite de directoarea şcolii, doamna Lavinia Gherman şi de gospodinele din sat.
Realizarea „şezătorii” a fost posibilă şi datorită sprijinului acordat de Primăria Oarţa de Jos prin persoana domnului primar Bogdan Pop şi de Fundaţia social-culturală pentru democraţie i.u.g.a. prin persoana doamnei Georgeta Iuga, parteneri în cadrul proiectului cultural Comori din Ţara Codrului.