Istoria pandemiilor și rolul pandemiilor în istoria omenirii (9)
Cimitirele din această perioadă oferă date importante despre ciumă. Astfel, în Londra, cimitirul încropit în grabă pentru cei morți de ciumă din East Smithfield, a dezvăluit, în urma unei cercetări minuțioase, nu doar oroarea specifică provocată de boală, ci și faptul că molima i-a atacat în mod disproporționat pe membrii societății care erau la vârsta vigorii adulte și care trebuiau să-și întrețină familia. Vârsta celor care au fost îngropați acolo, în măsura în care a putut fi stabilită, era cuprinsă între 26 și 45 de ani, iar resturile umane au dovedit că bărbații au fost mai vulnerabili în fața bolii decât femeile.
Florentinii au luat decizia de a închide speluncile, ospiciile, bordelurile și băile publice, dar procesiunile religioase, sărbătorile dedicate sfinților și slujbele la care participau mulțimi de oameni au fost permise și chiar impuse de autorități. La fel ca în alte orașe afectate de teribilul flagel, s-au amplificat xenofobia și au fost căutați țapi ispășitori.
În anul 1348, autoritățile care conduceau orășelul toscan Pistoia au interzis accesul în oraș al persoanelor care veneau din zone contaminate de ciumă, importul de textile deja folosite și cumpărarea de haine noi, vânzarea de fructe și sacrificarea animalelor, deoarece se credea că mirosul morții contribuia la răspândirea bolii. De asemenea, meșteșugul tăbăcăriei a fost interzis, ceea ce a avut un efect în plan economic: meșteșugul tăbăcăriei și comerțul cu obiecte de marochinărie au dispărut.
În Siena și în împrejurimile orașului au murit 80.000 de oameni, despre ravagiile făcute de ciumă depunând mărturie Agnolo di Tura, un sienez care și-a îngropat cinci copii în aceeași groapă. „Nici contra unei plăți, nimeni nu mai voia să-i înmormânteze pe ciumați. Nici prietenii, nici rudele, nici un preot sau călugăr nu îi mai însoțea la mormânt și nu se mai ținea nici o slujbă. Cadavrele erau aruncate în imense gropi comune. Au fost cazuri în care cadavrele îngropate superficial au fost găsite de câini, împrăștiate prin oraș și devorate. Nu se mai trăgea nici un clopot și nimeni nu mai plâgea. Fiecare își aștepta propria moarte. Mulți erau convinși și susțineau că venise sfârșitul lumii și că nimeni nu va scăpa.”
În Veneția, în martie 1348, mureau zilnic aproximativ șase sute de oameni, astfel că bărci pline cu cadavre erau remorcate pe insulele din lagună pentru a putea fi înhumate. Aproape toți medicii au murit și s-a estimat că populația orașului a scăzut cu trei cincimi, cincizeci de famii nobile dispărând cu desăvârșire.
Într-o singură lună, Avignonul a pierdut 11.000 de oameni. Ravagiile provocate de ciumă au fost favorizate de faptul că populaţia Europei era slăbită de malnutriţia provocată de trei ani de recolte proaste. Ţinând cont de pierderi, calculate în procente, se poate considera că Anglia a fost una dintre ţările care a suferit cel mai mult din cauza ciumei, epidemia determinând chiar o schimbare a structurii statului pe o perioadă de câteva sute de ani şi, implicit, influenţându-i istoria ulterioară. Istoricii britanici consideră că Anglia a pierdut, între 1348 şi 1377, 40% din populaţia sa. Epidemia de ciumă bubonică provocată de bacteria Yersinia pestis a scăzut populaţia Londrei până la aproximativ 40.000 de locuitori, ravagiilor provocate de Moartea Neagră adăugându-li-se cele cauzate de tifos, dizenterie şi variolă. În acea vreme, chiar şi în absenţa diferitelor maladii, Londra era o veritabilă „capcană a morţii”, din cauza igienei aproape inexistente.
Din cauza depopulării provocate de ciumă, regele Danemarcei a fost nevoit, în 1354, să elibereze condamnaţii pentru a lucra terenurile rămase fără stăpâni. Scăderea mâinii de lucru, fenomen cauzat de Moartea Neagră, a avut şi o altă consecinţă, de data aceasta benefică pentru supravieţuitorii pandemiei: creşterea salariilor şi a venitului european pe cap de locuitor.
Scandinavia a fost lovită de ciumă abia după doi ani de la izbucnirea ei în Italia. Atunci, o corabie venind dinspre vest a ajuns în rada portului Bergen, al doilea oraş ca vechime al Norvegiei, având la bord doar cadavre. Locuitorii din Bergen au dus nava în port şi pentru că echipajul murise până la ultimul om şi-au împărţit marfa constând în baloturi de pânzeturi şi stofe de lână, după care au scos corabia în larg şi au scufundat-o. Dintre cei care au descărcat marfa din corabia morţii, câţiva s-au îmbolnăvit subit şi au murit în câteva ore, cele două luni care au urmat însemnând pentru parohia Bergen 40.000 de morţi din cei 100.000 câţi avusese anterior. A fost prologul celei mai mari pierderi din istoria Scandinaviei. Ca peste tot, sărăcimea a fost cea mai lovită de ravagiile ciumei. După scrierile cronicarilor irlandezi, două treimi din populația Norvegiei au căzut pradă ciumei.
Mulţi istorici au considerat Moartea Neagră cea mai cumplită catastrofă care a afectat vreodată umanitatea, „ceasul de beznă din miezul de noapte al evului mediu.” Bogaţii şi săracii, tinerii şi bătrânii au pierit deopotrivă. Preoţii au fost cei mai expuşi, fiindcă s-au ocupat de bolnavi. Cei atinşi de boală mureau aproape fără nici o excepţie, iar rarele însănătoşiri erau interpretate ca o minune dumnezeiască.
✒️ Dr. Ioan Botiș, muzeograf
#pandemii
#MuzeulJudețeandeIstorieșiArheologieMaramureș
