#pandemii
#MuzeulJudețeandeIstorieșiArheologieMaramureș
Istoria pandemiilor și rolul pandemiilor în istoria omenirii (3)
🖇 Molima cu cele mai efecte asupra evoluției omenirii în ansamblu a fost, fără îndoială, ciuma. Nu întâmplător, ciuma a reprezentat o temă a literaturii din cele mai vechi timpuri, Iliada, Noul Testament, Tucidide, Lucrețiu, Petrarca, Boccaccio, Pepys, Defoe, Manzoni și Camus dedicându-i pagini memorabile din care rezultă groaza, anxietatea, disperarea și marile suferințe pe care ciuma le-a produs în cadrul comunităților afectate de acest teribil flagel.
Ciuma, maladie endemică a şobolanului negru, s-a transmis, în general, prin purecii de pe şobolani. A izbucnit în epidemii periodice, epicentrul ei fiind în India, cu câteva relee în direcţia Mediteranei şi a porturilor Levantului. În momentul în care populaţii întregi de şobolani erau atinse de ciumă şi rozătoarele începeau să moară în număr mare, purecii pe care îi purtau fugeau şi îi invadau pe oameni. Manifestările înfiorătoare ale ciumei, nu doar în spaţiul european, au evidenţiat marile probleme pe care acest adversar redutabil al omului, al vieţii, le-a pus civilizaţiei de-a lungul timpului.
Trebuie remarcat că pesta şi foametea sunt flagele strâns legate între ele, din punct de vedere cronologic foametea manifestându-se prima. Subalimentaţia a constituit un teren favorabil pentru epidemie, căreia i-a stimulat propagarea; oamenii atinşi de ciumă părăseau muncile câmpului, producând astfel o reducere a recoltelor, iar acest lucru a compromis subzistenţa populaţiei.
Ciuma, acest flagel cumplit, a fost personificat din cele mai vechi timpuri. În mitologia accadiană ea era reprezentată de terifiantul zeu Erra (sau Irra), cel care, în concepţiile populaţiilor mesopotamiene a adus ciuma în Babilon tocmai din lumea de dincolo. Tradiţia ebraică aminteşte de o epidemie de ciumă trimisă de Dumnezeu pentru a-l pedepsi pe regele David.
Textele hitite vorbesc despre ciuma pe care egiptenii luaţi prizonieri de Suppiluliuma au adus-o în ţara lor. Molima nu a dispărut vreme de douăzeci de ani şi a provocat printre locuitorii ţării Hatti nenumăraţi morţi. Hitiţii s-au apărat de molimă cu mijloacele consacrate în antichitate în astfel de situaţii, invocând zeul străin care le-a trimis ciuma să o retragă şi folosind rituri recomandate de preoţii lor. Un astfel de rit s-a păstrat într-un text hitit: „Se aduce un berbec. Se împleteşte împreună lână albastră, lână roşie, lână neagră şi lână albă, se face o coroană şi se încununează berbecul cu ea.” Berbecul era apoi mânat pe drumul ce ducea spre duşman în timp ce se rosteau formule magice. Un alt ritual magic practicat de hitiţi pentru a scăpa de ciumă presupunea alungarea unui berbec împodobit cu ghirlande spre un munte, ca să domolească mânia zeilor.
Mai multe valuri de ciumă au lovit în antichitate şi China. Acestei cumplite maladii chinezii i-au asociat o divinitate, Xi wang mu, reprezentată sub forma unui duh fioros, cu cap şi faţă de om, fălci de tigru, coadă de leopard şi cu părul negru, vâlvoi. Atunci când nu-i conducea împotriva oamenilor pe demonii ciumei şi ai îmbolnăvirilor, zeiţa trăia într-o peşteră în care trei înfiorătoare păsări verzi îi aduceau mâncare din ţinuturile de la miazănoapte.
Homer aminteşte în Iliada despre ciuma izbucnită în tabăra aheilor în timpul asediului Troiei şi o atribuie unei hotărâri divine, Apollo, zeul soarelui, pedepsindu-i pe asediatori. O explicație pentru apariția ciumei a dat-o Sofocle în tragedia Oedip Rege, marele dramaturg al antichității considerând că această boală își avea originile în nelegiuirile împăraților.
După câţiva ani de la izbucnirea ciumei la Atena, aceeaşi epidemie inexplicabilă pentru greci s-a declanşat în Phigaleia şi a pătruns până în Peloponez. În lipsă de alte mijloace mai eficiente de combatere a bolii, au fost aduse numeroase ofrande zeilor, cel mai frecventat fiind templul lui Apollo Epikourios („Protectorul”) ridicat la Bassai, în munţii Arcadiei. Aceasta a fost perioada în care s-a extins cultul lui Asklepios, zeul medicinei, importante centre de cult apărând la Epidaur, în sudul Greciei, pe insula Cos, în apropierea coastelor Asiei Mici, la Lebene, în Creta, şi la Pergam, în Anatolia.
După mai puţin de un secol, martor rămâne Diodor din Sicilia, ciuma a a izbucnit brusc şi s-a extins cu o viteză uluitoare la Siracuza, în Sicilia, bolnavii prezentând aceleaşi simptome ca şi cei din Atena. Medicii s-au dovedit din nou neputincioşi, ca şi confraţii lor atenieni. Scuturaţi de friguri, cu trupul acoperit de pustule, cu gâtul inflamat, bolnavii sufereau şi mureau la fel de neajutoraţi. La fel ca în cazul Atenei, de unde asediatorii spartani s-au retras îngroziţi de molimă, cartaginezii au ales să se retragă din Sicilia, insula păstrându-şi libertatea. Trebuie remarcat că psihozele în masă și reacțiile necontrolate ale populației în perioadele de ciumă au constituit un fenomen descris de numeroși scriitori de la Tucidide încoace.
✍️ dr. Ioan Botiș, muzeograf
